Stilul parental, furia și reglarea emoțiilor la adolescenți

Home » Blog » Stilul parental, furia și reglarea emoțiilor la adolescenți
2019-10-16

 

Nu există adolescență fără furie

 

Furia este o emoție ce apare frecvent ca reacție la frustrare și abuz, o experiență emoțională care în adolescență este asociată cu perceperea unor comportamente nedorite și neașteptate în condițiile în care la această vârstă se caută independența și afirmarea identității proprii. Astfel, în cursul înfruntării cu autoritatea și valorile părinților și ale altor adulți este resimțită tensiune, expresie a conflictului interior. Pe lângă această formă cu sens constructiv de experiențiere a furiei, există și situații de dificultăți de sănătate mentală cu care se asociază furia: lipsa de speranță, disocierea, ideația sucidară, problemele interpersonale, abuzul sexual. Persoanele care au abilități precare de a face față evenimentelor negative de viață răspund cu furie, devin deprimate sau comit acte sucidare. Cu cât aceste experiențe dureroase sunt mai numeroase, cu atât adolescentul resimte și exprimă mai multă furie. Furia scade abilitățile persoanei de a-și controla comportamentul, această capacitate fiind legată consistent de experiențele timpurii. Nereușita în formarea unui atașament securizant duce în timp la tendința mai mare de a manifesta comportamente agresive.

 

Este furia doar ce vedem din exterior?

 

Există:

- ”furie intrinsecă”: persoana își suprimă furia sau o orientează spre sine, fapt asociat cu tensiunea arterială ridicată și hipertensiune)

- ”furie extrinsecă”: anger-out: direcționează energia furiei spre persoane sau obiecte din exterior, verbal sau fizic.

 Din punct de vedere psihanalitic, furia suprimată, menținută în interior duce frecvent la sentimente de vină și depresie. Gândurile și amintirile care au alimentat furia pot fi reprimate și chiar sentimentele internalizate de furie pot să nu fie experimentate direct. Strategiile de orientare a furiei spre exterior sau interior par a nu fi foarte coerente și stabile, lăsându-se influențate de factori situaționali.

 

În ceea ce privește controlul furiei, se constată în România o tendință inversă față de SUA: mai degrabă femeile admit în mai mare măsură manifestarea iritabilității și nervozității, bărbații indicând mai frecvent apelul la strategii de calmare și relaxare.

 

Exprimarea și gestionarea furiei. Unde se situează părinții?

 

Adolescenții care simt că au puțin sprijin din partea familiei și a profesorilor sunt mai predispuși de a exprima furie, sprijinul din partea covârstnicilor neavând un rol de diminuare. Climatul emoțional din familie și în particular nivelul de furie exprimată a părinților moderează exprimarea furiei de către adolescenți (Jackson, Kuppens, Sheeber și Allen, 2011).

Există o tendință naturală între părinte și copil de oglindire reciprocă a emoțiilor în timpul unui conflict. Totuși, asocierea furiei celor două părți s-a constatat că variază la adolescenții depresivi vs. non-depresivi. Depresia este asociată cu trăiri intense de furie și aceasta este exprimată mai ales în familie, unde adolescentul se simte mai în siguranță și unde este o șansă mai mare de rezolvare a conflictului. Există tendința ca adolescenții cu simptome de depresie să manifeste niveluri mai ridicate de furie în familiile în care părinții prezintă niveluri scăzute ale acestei emoții, spre deosebire de familiile în care părinții arată niveluri ridicate de furie.

 

Emoționalitatea copiilor și adolescenților se află așadar în legătură cu strategiile folosite de părinți în creșterea și educarea lor. Tipologia acestor stiluri parentale include o axă de autoritate – permisivitate (limitele impuse copiilor, modul în care părinții își exercită controlul asupra activității și respectării regulilor) și una de atașament – ostilitate/ respingere (implicarea părinților în activitatea copiilor, timpul dedicat lor, atenția acordată nevoilor fizice și emoționale ale copiilor). Pe baza acestora Baumrid se identifică următoarele stilurile parentale:

 

- autoritar: nu este sesizat interesul părintelui pentru sfera afectivă a copilului, acesta dezvoltându-se fie timid, submisiv, fie rebel, irascibil, rigid, mai puțin inventiv în confruntarea cu obstacolele vieții și adoptând cu dificultate mecanisme adaptative în situații de schimbare.

 

- permisiv: părintele exercită control scăzut și stabilește puține reguli. Este preocupat de trăirile afective ale copilului și își oferă mai degrabă resursele decât să caute să modeleze comportamentul acestuia. Ca rezultat apar încălcarea regulilor, instabilitate emoțională, control scăzut al impulsurilor și prin urmare violență, mimarea socializării, copilul rămânând de fapt izolat, personalitatea sa neconturându-se cu suficientă forță.

 

- autorizat: părinții îmbină controlul consecvent cu sprijinul oferit. Explică regulile și le negociază de multe ori, sunt preocupați de ceea ce simte copilul, oferind siguranță și înțelegere.

 

Ce stil parental este mai adecvat?

 

S-a constatat asocierea stilului autoritar cu păstrarea în interior a furiei, acest stil corelând totodată cu aplicarea unor strategii dezadaptative de coping: culpabilizarea altora, autoculpabilizare, ruminare, catastrofare. Disciplinarea strictă, autoritară, prin presiunea crescută pe care o exercită asupra copilului sau agresiunea și rejecția manifestate generează furia acestuia, resentimente și rebeliune. Ele conduc la respingere socială, fapt care amplifică furia. De asemenea, stilul autoritar, caracterizat de exprimarea redusă a afecțiunii și controlul ridicat cultivă stări de depresie adolescenților și dificultăți de reglare emoțională ce prezic la rândul lor depresia, păstrarea furiei în interior și depresia fiind în fond o aceeași realitate ce poate avea la bază mecanisme inadecvate de gestionare a stărilor emoționale. Folosirii mecanismelor dezadapative de coping emoțional îi corespunde teoretic o paletă mai largă de emoții disfuncționale.

 

Modificarea stilului parental autoritar poate contribui la prevenirea comportamentului agresiv. Pe de altă parte reglarea emoțională la copii și adolescenți este favorizată de un stil parental caracterizat de căldură și afecțiune. Astfel, grija maternă percepută de copiii și adolescenți a fost identificată ca relaționând negativ cu folosirea unor strategii dezadaptative de reglare emoțională și cu absența conștientizării emoționale (”emotional awareness”). Se observă o insuficientă clarificare asupra strategiilor de gestionare/ reglare a emoțiilor discrete și a relațiilor acestora cu stilul de parenting.

 

Stilul parental perceput este relevant pentru felul în care adolescenții își gestionează furia. Dacă părintele îmbină controlul consecvent cu suportul afectiv și prețuiește deopotrivă afecțiunea și disciplina, îl ajută pe copil să își poată regla furia și astfel să ducă o viață emoțională și socială de calitate, exprimând fizic și verbal mai puțină mânie. Un părinte care nu manifestă grijă pentru viața afectivă a celui aflat în grija sa construiește un adolescent care este nervos, simte furie, dar nu o exprimă, tendențial acesta folosind strategii dezadaptative de coping. În procesul educativ și cel de consiliere părinții sunt orientați spre adoptarea stilului autorizat, inclusiv pentru a putea ajuta copiii pentru dobândirea abilităților de calmare, de gestionare comportamentală adecvată și de exprimare asertivă a trăirilor emoționale negative.

Blog
”99% dintre lucrurile de care ne este frică nu ni se întâmplă,”
Psiholog în Timișoara
Gândurile noastre iraționale sau negative și experiențele suprasolicitante generează suferință psihică, reacții dezadaptative și dezechilibre organice. Recomandabil este să avem o atitudine activă pentru a restaura sănătatea mentală și fizică. Consilierea psihologică și psihoterapia sunt interacțiuni interumane sanogene orientate spre găsirea de soluții la provocările emoționale, comportamentale și existențiale stresante pe care le întâlniți la un moment dat. Totuși, viața este mai importantă decât terapia. Bunăstarea noastră sufletească sporește dacă zi de zi cultivăm toleranța, generozitatea, curajul, emoțiile pozitive și raționalitatea.
© Copyright 2020 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google