Durerea este reală, dar la fel este și speranța

Încrederea este piatra de temelie a realizărilor noastre. În plus, aprecierea față de oamenii care ne-au fost alături sau de la care am învățat ceva, față de experiența în sine sau față de capacitățile proprii încununează aceste reușite, sporindu-ne bucuria. Aceste două emoții -speranța și recunoștința- sunt totodată obiceiuri mentale pe care le învățăm și le exersăm mai mult sau mai puțin voit și care dau calitate vieții noastre.

Din pacate, ne dăm seama de lucrurile bune din viața noastră mai degrabă după ce le-am pierdut sau realizăm prea târziu că am fi putut face mai mult, însă ne-a lipsit curajul.

Acolo unde nu există viziune, nu există speranță

În afară de domeniul performanțial al vieții, procesul de vindecare a rănilor sufletești sau a bolilor fizice ar fi și el sabotat dacă nu l-am începe prin calibrarea speranței. Atitudinea cu care intrăm în acest proces ne poate programa inconștient spre un final fericit sau nefericit.

Căi nebănuite se deschid în fața unui om care are nădejde că suferința lui se va curma fiind înlocuită de starea de sănătate a minții și trupului, pe când omul sceptic și șovăitor se oprește din luptă în fața celor dintâi obstacole. Fără a nutri speranță nu există acțiune deoarece lipsește motivația care să o susțină energetic. Fără speranță nu există viitor, deoarece speranța este arhitectul vieții noastre.

A-i lua unui om speranța este un act de cruzime, însemnând să frângi zborul și să oprești muzica din sufletul său. În opoziție, a restaura încrederea unui om este un act creator întrucât îl propulsează pe acesta spre a atinge niște scopuri care vor da sănătate și consistență vieții sale.

Speranța reprezintă măsura implicării personale în atingerea unui scop. Oamenii care își cultivă speranța se bucură de mai mult succes în viață, au competențe sociale sporite, valorizează mai mult sănătatea și sunt mai creativi în identificarea măsurilor prin care își pot atinge scopurile. Opusul speranței este depresia.

Recunoștința naște toate celelalte virtuți

Recunoștința se naște atunci când te consideri beneficiar al unei fapte bune realizate de altcineva. Oamenii care identifică ușor aspecte ale vieții pentru care pot fi recunoscători se simt mai fericiți decât oamenii care nu se gândesc la acestea.

Cum ne putem cultiva recunoștința?

Brandtstädter (2011) recomandă ca din când când să notăm pe o foaie lucrurile din prezent sau trecut pentru care putem fi recunoscători și eventual să exprimăm recunoștința prin comportamente precum scrisori adresate personal sau vizite. Studiile arată că ”exercițiile de recunoștință” aduc nu doar o stare îndelungată de bine, ci și consolidează relațiile sociale și sentimentul valorii personale.

Bibliografie:

Brandtstädter, J. (2011). Positive Entwicklung: Zur Psychologie gelingender Lebensführung. Heidelberg, Neckar: Spektrum Akademischer Verlag.

Johann, T., & Möller, T. (2013). Positive Psychologie im Beruf Freude an Leistung entwickeln, fördern und umsetzen. Wiesbaden: Springer Fachmedien Wiesbaden GmbH.