Narcisismul

Home » Blog » Narcisismul
2020-10-09

 

Optimizarea emoțională

 

Tulburarea de personalitate narcisistică reflectă o imagine grandioasă de sine, preocupare exagerată față de propria persoană, concomitent cu semnificative carențe de aderare la normele și reciprocitatea impuse social. Lipsa de empatie și minimă atenție față de nevoile și emoțiile altora au drept consecințe un nefiresc al relațiilor de lungă durată și o alterare a intimității.

 

Aspectele psihologice pe care persoana narcisică depune efort să le gestioneze sunt: emoțiile de rușine, invidie, umilință; idealizarea de sine ori a altuia; perfecționismul ca încercare de a contracara sentimentul de inadecvare. Devalorizarea altuia reprezintă o strategie defensivă de a face față rușinii și invidiei, ceilalți ajungând astfel să fie priviți ca nemaiavând nimic ce ar putea fi râvnit.

 

O emoție trăită adesea de persoanele narcisice este furia. Contextele în care ea apare includ rejecție socială, insulte, piedici în atingerea scopurilor, iar reacția frecventă este de devalorizare a celor care le oferă feed-back negativ sau le stânjenesc acțiunile. Persoana narcisică se simte vulnerabilă, nesigură cu privire la confirmarea venită după întreprinderea unei acțiuni, astfel că intervenția psihologică trebuie să consolideze credința că eforturile depuse au rost, indiferent dacă prin ele se atinge perfecțiunea urmărită de narcisic sau nu. O diminuare a furiei se înregistrează de obicei atunci când  persoana constată că poate să-și urmărească scopurile, fiind astfel mai puțin vulnerabilă la feed-back-ul negative.

 

Antrenarea capacității empatice este centrul optimizării psihologice în narcisism, însă ea nu se realizează decât după ce propriile dorințe ale pacientului au fost accesate și au primit atenție. De asemenea, punerea în discuție a reprezentărilor grandioase despre sine se face cu precauție, deoarece clientul poate aluneca într-o fază auto-depreciativă sau poate abandona accesarea serviciilor psihologice.

 

Optimizarea interacțiunilor sociale

 

Persoanele cu tulburare de personalitate narcisică sunt percepute la început de ceilalți ca extrovertite, agreabile și atractive. În ciuda primei impresii bune pe care o fac, tind să fie respinși pe măsură ce apar comportamentele interpersonale negative. Pot deveni ostili la critici și insulte mărunte și au dificultăți în a oferi sprijin, respectiv în a avea relații romantice. De asemenea, sunt impulsivi, tind să se implice în acțiuni riscante și nu fac față crizelor și conflictelor interpersonale. De aceea, în intervenție se stabilesc scopuri concrete precum a învăța să ofere feed-back prosocial și să reacționeze adecvat atunci când el/ ea primește feed-back pozitiv sau negativ.

 

O caracteristică de bază a persoanelor cu tulburare narcisistică este absența abilităților metacognitive de recunoaștere și analiză a stărilor psihice proprii ori ale altora, precum și de utilizare a cunoștințelor astfel generate pentru rezolvarea problemelor sociale. Astfel, narcisicii nu sesizează rolul jucat de situațiile interpersonale în dinamica or afectivă, nefăcând de exemplu legătura între refuzul unui potențial partener romantic și dispoziția depresivă. Totodată, abilitatea empatică este mult diminuată, ei nefiind însă conștienți de acest lucru. Ameliorarea conștiinței de sine reprezintă elementul central al optimizării. Faptul că pacienții învață să-și identifice mai ușor motivele și dorințele îi ajută să amelioreze calitatea propriei vieți sociale. Pentru relații satisfăcătoare, dorințele narcisicilor nu trebuie provocate, recomandându-se ca ei să fie ascultați cu atenție și să li se ofere laude.

 

Gestionarea comportamentului agresiv

 

Comportamentul agresiv al narcisicilor are la bază două mecanisme: desconsiderarea celorlalți crește probabilitatea de a-i răni, mai ales atunci când aceștia stau în calea atingerii scopurilor personale; sensibilitatea excesivă față de situațiile amenințătoare pentru Eu favorizează încercările de restabilire a dominanței interpersonale pe căi agresive. Manifestările agresive ale narcisicilor se diminuează dacă se evidențiază aspectele pe care le au în comun cu celelalte persoane, respectiv dacă li se scade sensibilitatea față de experiențele amenințătoare pentru sine prin manipulări auto-afirmative (exerciții care le dau posibilitatea să reflecte asupra abilităților și intereselor personale).

 

Atunci când narcisicul consideră că ceilalți nu-i oferă atenție sau îi percepe ca dominatori sau răuvoitori, reacționează conflictual sau prin retragere în sine. Atunci când se activează nevoile de atașament, narcisicul se așteaptă ca celălalt să-l respingă, ceea ce conduce la un comportament compulsiv de auto-liniștire și negare a nevoilor de atașament. În general acestea sunt neglijate, pentru narcisic poziția socială fiind cea mai importantă. Totodată, narcisicii prezintă dificultăți de a persevera în activități și nu au contact cu dorințele lor care ar putea să-i orienteze spre acțiune, dincolo de grandoare sau lupta împotriva unui opresor. Se recomandă promovarea unui tip de activism care să aibă la bază alte motive decât cele derivate din nevoia de grandoare, precum în metafora olarului căruia îi place uneori mai mult experiența de a vedea lutul prinzând formă decât a vedea produsul final.

 

Optimizarea funcționării persoanei narcisice în cuplu

 

În mod tipic, persoanele cu NPD vin la terapie atunci când identifică în mediu amenințări la adresa imaginii pe care o au despre sine și a stimei de sine. Acești precipitanți pot fi: perturbări relaționale (exemplu: în cuplu), probleme la serviciu, pierderi/ limitări. Astfel, sunt șanse mult mai mari ca narcisicul să vină la terapie pentru o problemă de cuplu decât pentru o problemă pe care ar percepe-o ca fiind a sa. Acest fapt deschide posibilitatea unui tratament care oricum îl ajută mai mult decât intervenția individuală, dat fiind că abilitățile interpersonale, element cheie în intervenție, se învață și se exersează mai eficient în relația primară.

 

Tehnicile care pot fi folosite pentru diminuarea furiei manifestate de persoana narcisică sunt:

 

– tehnici cognitive

 

 

– tehnici emotive

 

 

– tehnici comportamentale: skill training (ex: joc de rol pentru a învăța să se asculte în cuplu), prescripții comportamentale, relaxare pentru a rămâne calm atunci când este provocat.

 

Până în prezent nu există nici un studiu clinic controlat care să dovedească eficiența unei metode psihoterapeutice sau de optimizare în tratarea tulburării de personalitate narcisistică, existând doar studii pe eșantioane mici. Recomandările pentru intervenție se bazează pe reflecții teoretice sau pe studii de caz. Deși s-au încercat de-a lungul timpului o multitudine de tipuri de intervenții încadrate în diverse orientări psihoterapeutice (psihodinamică, umanist-experiențială, cognitiv-comportamentală), majoritatea au fost nespecifice. Relativ recent s-au dezvoltat abordări diferențiate, dintre care s-a remarcat în terapia cognitiv-comportamentală intervenția bazată pe schemă. Indiferent de tehnicile de optimizare folosite, în abordarea clientului se realizează mai întâi stabilizarea (după modelul intervenției în criză, dacă este cazul), rezolvarea problemelor de pe axa I DSM, dezvoltarea conștientizării problemei și a motivației pentru schimbare. 

 

Scopurile de optimizare socio-emoțională vizează să crească funcționalitatea persoanei narcisice. Un cadru facilitant pentru schimbarea acesteia este intervenția de cuplu. În intervenția individuală este favorizată în prezent abordarea bazată pe schemă (J. Young). Deși se încadrează în sfera cognitiv – comportamentală, aceasta valorifică elemente psihodinamice și umanist – experiențiale în explicarea și ameliorarea tulburării de personalitate narcisistică.

Blog
”99% dintre lucrurile de care ne este frică nu ni se întâmplă,”
Psiholog în Timișoara
Gândurile noastre iraționale sau negative și experiențele suprasolicitante generează suferință psihică, reacții dezadaptative și dezechilibre organice. Recomandabil este să avem o atitudine activă pentru a restaura sănătatea mentală și fizică. Consilierea psihologică și psihoterapia sunt interacțiuni interumane sanogene orientate spre găsirea de soluții la provocările emoționale, comportamentale și existențiale stresante pe care le întâlniți la un moment dat. Totuși, viața este mai importantă decât terapia. Bunăstarea noastră sufletească sporește dacă zi de zi cultivăm toleranța, generozitatea, curajul, emoțiile pozitive și raționalitatea.
© Copyright 2020 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google