Familia

Home » Blog » Familia

2018-06-02

Datorită însemnătăţii sale pentru fericirea individuală și organizarea socială, familia ca realitate sau proiect ideatic acaparează de obicei o bună parte a preocupărilor, gândurilor, speranțelor și emoțiilor noastre. Sursă de sens sau nefericire, familia este un sistem viu, deschis, aflat în continuă interacţiune cu mediul social mai larg. Privită din punct de vedere psihologic, familia este un sistem de personalităţi ce interacţionează pentru satisfacerea nevoilor sale. Considerată din punct de vedere juridic, familia reprezintă uniunea unui bărbat cu o femeie, pe baza consimţământului celor doi. Această afirmaţie se referă la situaţia heterosexualităţii, în unele sisteme juridice, altele decât cel românesc, fiind recunoscută şi uniunea homosexuală.

Tipurile de familii monogame care s-au impus de-a lungul timpului sunt:

Familia extinsă: membrii, între care există relaţii relative sau nonrelative, locuiesc în acelaşi spaţiu şi reprezintă două – trei generaţii reunite de-a lungul cărora se perpetuează seturi de norme şi reguli de convieţuire. Frecvent familia extinsă este formată din cel puţin două familii nucleare (bunici, părinţi şi copii). Conservatorismul este trăsătura primordială a acestui tip familial.

Familia nucleară: este formată din soţi şi copii lor necăsătoriţi (proprii ori adoptaţi). În forma ideală are la bază consensul, egalitatea, complementaritatea rolurilor de soţ - soţie şi participarea crescândă a copiilor. Libertatea opţiunii şi dezideratul fericirii ambilor soţi şi a copiilor guvernează acest tip familial. De aici derivă o anumită instabilitate a sa, existând riscul divorţului emoţional sau a celui legal ca urmare a decristalizării sentimentului de iubire dintre soţi.

Datorită faptului că familia suportă asupra structurii şi funcţionalităţii sale impactul societăţii largi, se vorbeşte astăzi despre o „restructurare a familiei”. Familia nucleară este şi ea în declin, concurată fiind de o serie de alternative de convieţuire: celibatul, cuplul fără descendenţi, concubinajul, familiile monoparentale, căsătoria deschisă, familiile reconstituite, familiile reorganizate, semi-şi pseudo-cosniciile, uniunile homosexuale, swingers etc.

"În viața de familie iubirea este ceea ce atenuează ciocnirile, cimentul care leagă și muzica ce aduce armonia". (Friedrich Nietzsche)

Familiei îi revin o serie de responsabilităţii sau funcţii care exercitate contribuie la menţinerea și afirmarea membrilor săi.

Biologică: vizează viaţa, sănătatea şi perpetuarea familiei. Include

Subfuncţia igienico – sanitară – se referă la igiena individuală şi de grup, în vederea unei vieţi sănătoase a familiei.

Subfuncţia sexuală – vizează satisfacerea trebuinţelor sexuale a partenerilor. În cazului cuplului contemporan îndeplinirea satisfăcătoare a acestei funcţii a devenit o condiţie sine qua non a existenţei cuplului marital. În cazul familiei tradiţionale, ghidată de nevoi instrumentale (creşterea copiilor, presiunea familiei extinse etc.), libertatea de dizolvare a cuplurilor carenţate era mai mică.

Subfuncţia reproductivă – menită să asigure existenţa urmaşilor. Dacă în trecut familiile fără copii erau stigmatizate, în modernitate se constată tendinţa modului de viaţă fără copii, impunerea „familiei axate pe adulţi”.

Economică: menită a asigura familiei venituri suficiente pentru satisfacerea a nevoilor sale, pentru a putea exista. Se consideră că familia contemporană în România este caracterizată printr-un buget dezechilibrat, datorat surselor sporadice de venit şi/ sau cheltuieli exagerate într-o anumită direcţie (de obicei cheltuieli de subzistenţă). De asemenea, conform legii lui Engel, cu cât veniturile sunt mai mici, cu atât ponderea cheltuielilor pentru subzistenţă este mai mare. Funcţia economică a familiei este apreciată ca fiind cea mai importantă, constantă ca evoluţie.

Solidarizare: vizează colaborarea membrilor în vederea asigurării coeziunii şi stabilităţii familiei.

Educativă: vizează atât educarea şi integrarea socială a copiilor, cât şi autoeducaţia membrilor diadei conjugale. Ca urmare a mutaţiilor lumii contemporane sistemul şcolar a înlocuit în mare măsură procesul instructiv – educativ în familie.

Suportivă: asigurarea sprijinului reciproc între membrii familiei.

Emoţional-terapeutică: vizează crearea unui mediu favorabil convieţuirii prin cultivarea afectelor pozitive şi a depăşirii eficace a evenimentelor negative de viaţă.

Asemenea tipurilor de familie şi a alternativelor sale, funcţiile familiei suportă acţiunea unor factori externi (caracterul totalitar vs. democratic al societăţii, nivelul de dezvoltare economică a acesteia, legislaţia şi politicile sociale, nivelul general de instrucţie şi educaţie) şi interni (dimensiunea şi structura familiei, diviziunea rolurilor şi autorităţii). Aceştia sunt cei care în ultimă instanţă dictează prefacerile din cadrul uniunilor umane.

"Familia înseamnă ca nimeni să nu rămână în urmă sau să fie uitat". (David Ogden Stiers)

Rolul marital include o formaţiune complexă de atitudini, comportamente, comunicări verbale şi expresive orientate spre asigurarea, consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor familiale. Este vorba deopotrivă de rolul conjugal şi de rolul parental.

Educaţia, atât cea implicită din cadrul familiei prin oferirea modelor parentale, cât şi cea explicită joacă un rol primordial în preluarea şi exercitarea rolului conjugal familial de către o anumită persoană. Soţii se raportează unul la altul conform normelor relaţionale şi funcţionale ale comportamentului marital al părinţilor lor. Pe baza acestora îşi definesc propriul rol şi expectanţele faţă de rolul partenerului. Neidentificarea în comportamentul celuilalt a modelului matern, respectiv patern generează frustări şi tensiuni în relaţie, fiind posibil să se ajungă la disoluţia acesteia.

Mai departe, prin exersarea în propriul nucleu conjugal se perfectează şi modelează în sensul asigurării unui optim funcţional în cuplu. Fiecare partener îşi asumă şi exercită rolul marital într-un stil personal care participă la crearea unui climat de intimitate socio-afectivă specifică. În situaţia autenticităţii acesteia cuplul trăieşte o satisfacţie crescută a comunicării şi interacţiunii.

Comportamentul conjugal tradus în participarea la decizii şi executarea unor sarcini familiale este puternic şi fundamental modulat de calitatea modului de comunicare afectiv – sexuală a partenerilor.

O defectuoasă adoptare (ca în cazul preluării unor modele de rol inversate) şi exercitare a rolurilor maritale generează distorsiuni ale structurii de rol familial, afectând echilibrul diadei conjugale, iar prin aceasta stabilitatea întregului sistem familial.

Disfuncţionalitatea de cuplu şi familială

Prin termenul de disfuncţie conjugală se înţelege un incident critic interacţional apărut în cuplu care perturbă şi distorsionează patternurile comportamentale maritale homeostatice (conduitele de rol), dezorganizând sau oprind procesele evolutive ale celor doi și afectând funcţionalitatea cuplului.

Drept cauze pot fi invocați factori individuali, de grup şi conjuncturali – incidentali antrenaţi într-un proces disfuncţional care generează degradarea progresivă a structurii şi funcţiilor familiale. În cazul fiecărui cuplu difuncţional aceşti factori (determinanţi, respectiv de întreţinere şi corecţie) sunt antrenaţi într-o dinamică şi într-un stil de factură particulară.

Mecanismele implicate vizează dezechilibre în balanţa motivaţională globală a cuplului (mecanisme de intercomunicare, intercunoaştere, interparticipare la nivel de luare și implementare a deciziilor) cu consecinţe negative asupra posibilităţilor de gratificare reciprocă şi dezvoltare a personalităţilor maritale.

În procesul disfuncţional respectivele dezechilibre apar sub forma conflictelor intrapsihice individuale şi interpersonale. Decalaje în consensul motivaţional apar când trebuinţele reciproc proiectate rămân nesatisfăcute, datorită unor niveluri diferite de raportare la un obiect comun sau datorită unor necesităţi simultane în raport cu obiective diferite. Ca urmare a absenţei unui consens motivaţional apar dezechilibre bioafective şi interacţionale în cuplu. Acestea conduc la schimbări perturbatoare în sistemul de expectaţii reciproce şi la conflict intermotivaţional.

„Informalitatea vieții de familie ne permite să împlinim ceea ce avem mai bun în noi, în timp ce privim ceea ce avem mai rău”. (Marge Kennedy)

O doză moderată de conflict este iminentă vieţii de familie, îndeplinind un rol dinamogen şi cathartic. Când însă intensitatea, frecvenţa, conţinutul şi forma copleșesc limitele adaptative, sfera normalităţii va fi fiind depăşită. Deoarece diada conjugală ocupă un loc prioritar în cadrul familiei, tensiunile şi disfuncţionalităţile din cadrul său, latente sau manifeste, se repercutează major asupra relaţiilor parental – filiale şi a relaţiilor de fratrie. Desigur, în virtutea interacţiunile existente în cadrul familiei, orice perturbare apărută în cadrul unui subsistem poate afecta celelalte subsisteme, personalităţile membrilor şi ca urmare sistemul ca întreg.

Disfuncţiile pot fi globale:

Disfuncţii prin inadecvare în adoptarea şi exercitarea rolurilor conjugale specifice sexelor
Disfuncţii prin incompletitudinea asumării şi exercitării sarcinilor de rol conjugal – parental
Disfuncţii prin inautenticitate în adoptarea şi exercitarea rolului conjugal – parental

sau specifice:

Disfuncţii ale rolului sexual – afectiv şi procreativ (care satisface funcţia de intercomunicare şi interacţiune bio – afectivă şi procreativă a cuplului)
Disfuncţii ale rolului parental – educativ (care satisface funcţia de îngrijire, creştere şi educare a copiilor)
Disfuncţii ale rolului organizatorico - administrativ (care satisface funcţiile de interacţiune şi decizie în sfera economico – menajeră, igienico – sanitară, loisir)
Disfuncţii ale rolului relaţional şi de integrare socială a cuplului în grupurile de apartenenţă (familie extinsă, prieteni, vecini, colegi etc.), precum şi de integrare civic - profesională.

Variabile care influenţează stabilitatea familiei:

Capacitatea cuplului de a-şi dezvolta şi mobiliza resursele de a face faţă satisfăcător stresurilor interne şi externe cu care se confruntă.
Capacitatea cuplului şi a microgrupului familial de a asimila, adopta şi dezvolta modele de cultură relaţională şia comportament socio – familial emergente cu starea socială generală.
Gradul de satisfacţie resimţit prin intermediul coexistenţei familiale.

Bibliografie:

Ciupercă, C. (2000). Cuplul modern. Între emancipare şi disoluţie, Alexandria: Editura Tipoalex.

Collins, R. (1988). Sociology of Marriage & the Family. Gender, Love and Property, Chicago: Nelson Hall.

Mitrofan, I. (1989). Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Mitrofan, I.; Mitrofan, N. (1996). Elemente de psihologie a cuplului, Bucureşti: Casa de editură şi presă “ŞANSA” S.R.L.

Mitrofan, I.; Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Bucureşti: Edit Press “Mihaela”.

Mureşan, V. (1988). Familia – factor prim de educaţie, Timişoara: Tipografia Universităţii din Timişoara.

Petroman, P. (2003). Psihologia familiei, Timişoara: Editura Eurobit.

White, L. (1991). Determinants of divorce: A review of research in the eighties. In A. Booth (Ed.). Contemporary families: Looking forward, looking back (pp. 141-149). Minneapolis, MN: National Council on Family Relations.

Radomir Roxana

Cabinet Individual de Psihologie

Familia