Depresia la persoanele vârstnice

Home » Blog » Depresia la persoanele vârstnice
2017-11-03

 

Din punct de vedere cronologic, ciclul de de vârstă al bătrâneÅ£ii se consideră a începe la 66 de ani È™i  se subdepartajează în:

 

 

Această etapă de viață aduce schimbări psihologice uneori asociate cu depresia și care pot fi exacerbate de starea de boală.

 

 

Înaintarea în vârstă aduce schimbări ale conÅŸtiinÅ£ei de sine ÅŸi ale percepÅ£iei de sine.

 

ConÅŸtiinÅ£a de sine este un element de bază al conceptului de sine înÈ›eles ca totalitatea percepÅ£iilor ÅŸi cunoÅŸtinÅ£elor pe care oamenii le au despre însuÅŸirile lor. Până când o persoană  nu este conÅŸtientă că este separată de ceilalÅ£i ÅŸi că întreÅ£ine legături cu ei, nici o altă caracteristică a sinelui nu se poate dezvolta. De la un punct încolo există însă tendinÅ£a de a pierde anumite elemente ale sinelui, conÅŸtiinÅ£a de sine diminuându-se în cele din urmă (Brown, 1996, p.63). Persoana se defineÈ™te pe sine È™i îÈ™i priveÈ™te propria viață într-un mod inconsistent, cu puÈ›ine elemente. Acest fapt antrenează o percepÅ£ie de sine mai puÅ£in acurată, ceea ce poate explica dezangajarea întâlnită la vârstnici, care însă pe cât posibil trebuie diminuată pentru a păstra un bun tonus emoÈ›ional.        

 

Etichetarea bătrânilor ca având automat o conÅŸtiinţă de sine scăzută duce la izolarea lor ÅŸi, ca urmare la diminuarea încrederii, a abilităţilor de a interacÅ£iona, iar apoi la o diminuare a conÅŸtiinÅ£ei de sine ÅŸi a lumii în care trăiesc.

 

În ceea ce priveÅŸte percepÅ£ia de sine, aceasta apare ca rezultat al interacÅ£iunii cu propriul self prin care se conturează propria identitate – ce suntem, cine suntem, unde aparÅ£inem, ce ar trebui să gândim, cum ar trebui să simÅ£im ÅŸi să ne comportăm. Psihologia acordă un loc important crizelor de identitate ce survin prin înaintarea în vârstă. Cumming (1991, p.100) a arătat că respectivele crize de identitate tind să survină atunci când se produc schimbări atât de mari încât este dificil de integrat propria experienţă în conceptul de sine.

   

 

Vârstnicul trebuie încurajat să îÈ™i asume noi roluri, altfel fiind automat predispus la stări depresive.

 

Rolurile sunt modurile prescrise social în care se aÅŸteaptă  ca indivizii să se comporte în vederea împlinirii cerinÅ£elor poziÅ£iilor pe care le ocupă (Kart, 1978). VariaÅ£iile în îndeplinirea rolurilor sunt privite ca indezirabile.

 

AÅŸteptările cu privire la roluri diferă de la o etapă a vieÅ£ii la alta. Prin parcurgerea diferitelor etape devin necesare anumite ajustări, adaptări. Aceasta sunt posibile printr-un proces de socializare bine definit, care recompensează persoana pentru acomodarea cu noi cerinÅ£e presupuse de un alt rol, într-un nouă etapă a vieÅ£ii. De exemplu, trecerea de la studenÅ£ie la muncă este răsplătită prin salariu, însă în procesul îmbătrânirii nu este prezentă vreo recompensare. Societatea de tip occidental,  spre care È™i noi aspirăm, nu oferă nici expectanÅ£e de rol adecvate, nici recompense pentru intrarea în poziÅ£ia de persoană în vârstă (Kart, 1978). Din acest punct de vedere, apare ca îndreptăţită perspectiva pierderilor de rol ce survin odată cu îmbătrânirea. În situaÅ£ia de îmbolnăvire gravă vârstnicul intră în postura de asistat. Fără un management adecvat al unei asemenea situaÅ£ii există riscul de intrare în pasivitate, deci o deprivare accentuată de roluri. Efectele nu sunt benefice asupra moralului ÅŸi a calităţii vieÅ£ii generale a vârstnicului, dar prin stimularea interacÅ£iunilor sociale se poate obÅ£ine o schimbare în sensul asumării de roluri.

 

InteracÅ£iunile vârstnicilor cu partenerul de viaţă, cu fiii, nepoÅ£ii ÅŸi cu prietenii sunt generatoare de roluri ÅŸi joacă un rol foarte important în starea de bine a persoanei. La vârsta a treia prietenii sunt de obicei selectaÅ£i dacă au un set de experienÅ£e ÅŸi un background comun cu cel al persoanei în cauză. În cazul unei boli, când nevoie de sprijin este mai mare, solidaritatea cu cei aflaÅ£i în aceeaÅŸi situaÅ£ie este cu atât mai semnificativă.

 

 

Vârsta senectuÈ›ii trebuie să prilejuiască redescoperirea valorii intrinseci pe care o avem ca oameni È™i amintirea lucrurilor frumoase pe care le-am trăit È™i realizat.

 

Stima de sine referă la aspectul evaluativ al sinelui, la felul în care vârstnicul îÅŸi apreciază propria valoare faţă de el însuÅŸi sau faţă de alÅ£ii. S-a pus problema dacă pierderile care apar odată cu îmbătrânirea determină scăderea stimei de sine. Părerile au fost împărÅ£ite. Pe de o parte, s-a considerat că pierderea de roluri, cea a normelor care să ghideze ÅŸi cea a grupurilor de referinţă duc la o stimă de sine scăzută în rândul vârstnicilor prin afectarea abilităţilor ÅŸi interiorizarea etichetărilor gen „inutili, incompetenÅ£i, lipsiÅ£i de valoare”. Pe de altă parte, s-a considerat că amintirea împlinirilor de pe parcursul vieÅ£ii ÅŸi relaÅ£iile cu cei din grupurile de covârstnici generează un tonus afectiv pozitiv (Brown, 1996).  

 

 

Atunci când devine dificil să ne gândim la mâine...

 

SuferinÅ£a depresivă antrenează un ansamblu de modificări psihice care perturbă grav raportarea la propria persoană ÅŸi/sau la alÅ£ii. Persoana afectată trăieÅŸte cu dificultate prezentul ÅŸi aproape că nu-l percepe, fiind ancorată în trecut, singurul timp care i-a rămas. Viitorul este amputat. InhibiÅ£ia psihică implică lentoarea funcÅ£iilor psihice până la „stagnarea” lor (stupor)  (Lăzărescu, 1994). Individul se miÅŸcă mai greu, gândeÅŸte mai lent, comunică mai lent ÅŸi mai puÅ£in. Corpul este simÅ£it ca fiind greu. Este posibil ca suferindul însuÅŸi, abia după ce a observat aceste semne, să conÅŸtientizeze starea depresivă în care se află.

 

Gândurile depresivului se concentrează pe suferinÅ£a interioară, din această cauză putând apare idei nefireÅŸti: de vinovăţie, de depreciere, de inutilitate ÅŸi chiar idei hipocondriace. Această ideaÅ£ie devine dominatoare, aproape permanentă. Ea face ca depresivul să nu mai comunice, să prefere să fie singur cu gândurile sale.

 

Tabloul clinic al depresiei este la bătrâni acelaÅŸi ca la adult, însă intervin diferenÅ£e de teren (substrat).

 

Factorii psiho-sociali ai depresiei:

 

 

Se pot evidenÈ›ia astfel o serie de factori comportamentali care indiferent de vârstă trebuie  pe cât posibil controlaÈ›i.

 

Reducerea stimei de sine este simptom adiÅ£ional al depresiei. Un altul îl poate constitui anxietatea (sentimentul unui pericol iminent neprecizat, îngrijorare, alertă legată de viitor nesigur, lipsa reperelor ÅŸi a punctelor de sprijin, neîncredere în sine ÅŸi în alÅ£ii), în acest caz vorbindu-se de depresie anxioasă (Lăzărescu, 1994).

 

Depresia este o realitate ce nu poate fi ignorată de vârstnic însuÈ™i, de familie È™i de nicio persoană implicată în oferirea de servicii medicale sau sociale. IntervenÅ£ia în depresie se poate face prin psihoterapie ÅŸi medicamentos.

 

 

Bibliografie:

 

Brown, A. (1996). The Social Processes of Agingand Old Age. New Jersey: Prentice Hall.

 

Cumming, E.; Henry, H. (1991). Growing Old: The Process of Disengagement. New York: Basic Books.

 

Dehelean, P. (2001). Depresia la vârsta a treia. TimiÅŸoara: Ed. Mirton.

 

Kart, C.; Metress, E., Metress S. (1978). Aging, Health and Society. Boston: Jones andBartlett Publishers.

 

Lăzărescu, M. (1994). Psihopatologie clinică. Timişoara: Editura Helicon.

 

Munteanu, A. (1998). Psihologia copilului ÅŸi a adolescentului. TimiÅŸoara: Editura Augusta.

Blog
Nevoia de legături emoționale securizante cu alții persistă întreaga viață.
Psiholog ONLINE
Anxietatea ori depresia pe care o trăiești este semnalul că ceva trebuie schimbat în gândurile sau/ și în acțiunile tale. Contactează psihologul sau psihoterapeutul înainte ca dificultățile să se intensifice. Îți propun în calitate de specialist în sănătatea mentală să pornim împreună în călătoria de vindecare a psihicului tău, cu mijloacele științei, cu implicarea amândorura. Îndrăznește, iar ziua de mâine îți va mulțumi.
© Copyright 2025 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google