Dezvoltarea copiilor din punct de vedere emoțional și social este influențată de factori biologici, familiali și de mediu educațional.

În ceea ce privește mediul familial, este importantă cunoașterea modului în care copiii se dezvoltă pe etape de vârstă și stabilirea unor așteptări realiste legate de propriul copil. De exemplu, nu este realist să aștepți de la un copil de trei ani să spună ”te rog” și ”mulțumesc”, dar este de așteptat ca la șase ani să folosească aceste formule din proprie inițiativă în cadrul interacțiunilor sociale.

De  asemenea, este relevant modul în care părinții reacționează în situații de conflict, copilul preluând și transferând în situații similare agresivitatea ori rezolvările constructive ale conflictelor precum negocierea și compromisul.

Nu mai puțin important pentru competențele socio-emoționale ale copilului este maniera în care părinții reacționează la emoția manifestată de copil. Dacă pedepsim trăirile negative exprimate de copil, nu facem altceva decât să le amplificăm. Formule precum ”dacă plângi, vei merge în camera ta” sau ”nu ai de ce să plângi” sunt inadecvate dezvoltării psihice armonioase, copilul ajungând să se comporte agresiv și ostil sau să se izoleze. În schimb, copilul trebuie ajutat să exploreze sensul emoției și să învețe să găsească soluții în situații conflictuale.

Este necesară crearea unui context social în care copilul să învețe cum să se comporte prin observare și imitare a comportamentului altora, fiind responsabilitatea părinților să discute cu fiul/ fiica despre relațiile cu alți copii și să îi îndrume în însușirea abilităților de cooperare și a empatiei.

Orientarea copilului spre a se gândi la consecințele acțiunilor sale îl ajută să înțeleagă ce gândesc și simt ceilalți: ”Cum crezi că s-a simțit Matei atunci când l-ai împins?”, ”Ție ți-ar plăcea să te lovească cineva?”.

Bibliografie:

Ștefan, C., Kállay, E. (2010). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Cluj-Napoca: Editura ASCR.