Cum apare depresia?

Home » Blog » Cum apare depresia?
2017-10-27

 

Depresia se deosebește de stările tranzitorii de tristețe pe care toți oamenii le resimt la un moment dat și nu este un semn de slăbiciune care poate trece prin proprie voință. Tulburarea depresivă cuprinde corpul, gândurile și dispoziția, însemnând disperare, energie diminuată, incapacitate concentrare, iritabilitate etc. 

 

Factorii comportamentali care contribuie la instalarea depresiei sunt:

 

 

 

 

 

 

 

Acești factori nu conduc neapărat la depresie, rolul lor fiind unul predispozant. Factorii cognitiv, adică felul în care gândim despre noi înșine și interpretările pe care le asociem evenimentelor de viață pot face diferența în debutul depresiei sau menținerea pe un teritoriu sanogen. De aceea, în tratamentul cognitiv-comportamental al depresiei se identifică și se modifică atât comportamentele, cât și modul de gândire negativ și nerealist care au generat și care întrețin depresia.

 

Orientări terapeutice în tratarea depresiei

 

Abordarea umanist-experiențială

În viziunea umanist-experiențială de tradiție rogersiană intervenția psihologică nu este centrată pe simptom, scopul tratamentului fiind modificarea conceptului de sine al clientului. Conceptul de sine este un Gestalt (formă) în care experiențele interioare, exterioare și relația dintre acestea sunt reprezentate într-un mod specific fiecărei persoane. Atunci când reflectarea experienței reale este denaturată sau incompletă se poate instala o stare numită incongruență. Astfel, scopul intervenției este diminuarea sau eliminarea incongruenței ca urmare a schimbărilor la nivelul conceptului de sine. Acest scop este unul general, indiferent de tipul tulburării clientului. Alternativ, se ia în calcul și ipoteza existenței unui deficit de învățare ca sursă a incongruenței. Dacă se constată că aceasta este cauza tulburării, nu se urmărește dezvoltarea de noi comportamente, ci identificarea experiențelor care au blocat până în prezent atingerea scopurilor de învățare. Totodată, se urmărește acceptarea experienței personale și acceptarea celorlalți și a experienței lor.

În orientarea umanist - experiențială vehiculul optimizării este relația interpersonală terapeut - client. Schimbarea se produce astfel:

- două persoane se află în contact psihologic

- prima persoană, clientul/ pacientul se află într-o stare de incongruență, fiind vulnerabil

- a doua persoană, consilierul/ terapeutul, este congruent în relația terapeutică

- terapeutul manifestă față de client acceptare necondiționată

- terapeutul înțelege empatic cadrele de referință interioare ale clientului

- clientul receptează cel puțin din abordarea terapeutului acceptarea necondiționată și înțelegerea empatică.

 

Abordarea cognitiv-comportamentală

În viziunea CBT, distorsiunile cognitive și comportamentele dezadaptative intervin în apariția și menținerea tulburărilor mentale, tratarea acestora realizându-se prin învățarea unor noi modalități de procesare a informației și a unor noi strategii de coping. Este o abordare validată științific, numeroase studii documentând eficiența sa în tratarea unor afecțiuni precum depresia, tulburări anxioase, ticuri, abuz de substanțe, tulburări alimentare etc. Tratamentele CBT urmăresc abordarea unor mecanisme dovedite a fi relevante pentru tulburările în cauză. Există protocoale bine puse la punct care ghidează intervenția specialistului.

 

Abordarea religioasă

Vindecarea sufletească nu trebuie confiscată întru-totul de către orientările psihoterapeutice laice. Deși cu un vocabular diferit, intervențiile raționale de natură spirituală contribuie la ameliorarea stării afective și pot conduce la schimbări adaptative în credințele și comportamentele persoanei. Indiferent că se intervine în paradigmă laică sau duhovnicească, trebuie menținută raționalitatea. Conectarea acestui instrument analitico-pragmatic cu dimensiunea spirituală a omului îl situează pe beneficiar pe o treaptă de completitudine ființială spre care unii dintre noi o căutăm cu un grad mai mic sau mai mare de conștiență.

Ca și celelalte tipuri de intervenție psihologică, această abordare este apanajul persoanelor instruite în acest sens.

 

Bibliografie:

 

David, D. (2007). Ghid și Protocol Clinic de Psihoterapie Rațional-Emotivă și Comportamentală pentru Depresie. Cluj-Napoca: Editura Sinapsis.

 

Leahy, R.L., & Holland, S.J. (2009). Planuri de tratament și intervenții pentru depresie și anxietate. Cluj-Napoca: Editura ASCR.

 

Blog
Nevoia de legături emoționale securizante cu alții persistă întreaga viață.
Psiholog în Timișoara
Gândurile noastre iraționale sau negative și experiențele suprasolicitante generează suferință psihică, reacții dezadaptative și dezechilibre organice, justificând consultarea unui psiholog. Recomandabil este să avem o atitudine activă pentru a restaura sănătatea mentală și fizică. Consilierea psihologică și psihoterapia sunt interacțiuni interumane sanogene orientate spre găsirea de soluții la provocările emoționale, comportamentale și existențiale stresante pe care le întâlniți la un moment dat. Totuși, viața este mai importantă decât terapia. Bunăstarea noastră sufletească sporește dacă zi de zi cultivăm toleranța, generozitatea, curajul, emoțiile pozitive și raționalitatea.
© Copyright 2022 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google