Sunt copiii afectați de pierderi?
Pierderile precum moartea cuiva drag, boala cronică, divorÈ›, schimbări de mediu, ruperea unei relaÈ›ii, etc. afectează deopotrivă viaÈ›a adulÈ›ilor È™i a copiilor. Ideea că mai ales dacă sunt mici, copii nu suferă sau suferă mai puÈ›in decât adulÈ›ii este greÈ™ită. Dimpotrivă, copii fac față cu mai multă dificultate durerii È™i dau mai greu sens experienÈ›elor negative prin care trec. Chiar È™i bebeluÈ™ii suferă È™i resimt la nivel emoÈ›ional pierderea, deÈ™i nu o pot conceptualiza.
Modul particular în care copiii sunt afectaÈ›i apare din cauza limitărilor fireÈ™ti de experiență È™i de deprinderi cognitive, a dependenÈ›ei de alÈ›ii È™i a controlului scăzut pe care îl pot exercita asupra realității. Dacă la acestea se adaugă È™i insecuritatea în relaÈ›ia cu părinÈ›ii È™i lipsa informaÈ›iilor privind evenimentele, confruntarea cu pierderea afectează copilul È™i mai mult. Evenimentele neaÈ™teptate au impact mai mare decât pierderile care au putut fi anticipate, lăsând timp pentru pregătire È™i adaptare.
Ce faze sunt parcurse de copil în procesul de prelucrare a pierderii?
În cursul experienÈ›ei dureroasă copilul trece prin trei faze, pe care este necesar să le cunoaÈ™tem pentru a-i înÈ›elege comportamentul:
În această fază copilul poate avea tulburări de somn, simptome fizice, comportament dezorganizat, emoÈ›ii de vinovăție, anxietate, ruÈ™ine etc.
Cum dăm copilului veștile proaste?
Copilul trebuie însoÈ›it cu empatie în cursul primirii veÈ™tilor proaste, adultul fiind permanent conectat la gândurile È™i sentimentele acestuia. De obicei dezvăluirea implică o discuÈ›ie amplă È™i repetări, pentru ca el să poată deveni conÈ™tient de pierderile implicate. Pe de altă parte, evitarea sau întârzierea informării copilului nu fac decât ca efectul pe termen lung asupra sa să fie nefast, deoarece nu îi permit să se pregătească pentru ceea ce trebuie să facă.
Este util ca locul ales să fie unul liniÈ™tit, mai retras, care nu inhibă copilul în a-È™i manifesta emoÈ›iile È™i a pune întrebări, iar după informare adultul È™i copilul să stea împreună. Momentul oportun este când persoanele implicate nu sunt prea obosite, bolnave È™i stresate. Pe cât posibil, ar trebui ca toate persoanele implicate să fie de față.
Discuțiile oneste și empatice pot facilita adaptarea
Ca principii generale, copilul poate fi ajutat emoÈ›ional dacă i se împlineÈ™te nevoia de ataÈ™ament È™i iubire părintească, dacă manifestăm interes față de trăirile È™i gândurile lui, dacă le luăm pe acestea în serios, îi oferim informaÈ›ii suficiente despre ceea ce s-a întâmplat È™i îi perimitem să participe alături de întreaga familie, inclusiv ritualic, la experienÈ›a de prelucrare psihologică a pierderii. RelaÈ›iile securizante stabilite de copil înainte de pierdere îl pot ajuta în noua încercare. Trebuie oferite răspunsuri oneste la întrebările formulate de copil, însă uneori în mod selectiv pentru a nu afecta relaÈ›ia cu acesta, privându-l de suportul de care are nevoie. Pe lângă discuÈ›ii, pot fi folosite cărÈ›i sau alte surse pentru a-l introduce în problematica pierderii. Când este vorba despre moarte, nu este indicat să fie folosite metafore care de fapt să-l împiedice pe copil să înÈ›eleagă ce se întâmplă de fapt. De asemenea, se recomandă să ajutăm copilul să îÈ™i exprime jalea într-o modalitate proprie pentru a putea depăși pierderea È™i a-È™i recupera în timp bucuria de a trăi. Fiecare om suferă într-un mod unic.
Bibliografie:
Mitrofan, I., Buzducea, D. (2003). Experiența pierderii și a durerii la copil. In Mitrofan, I. (Ed.). Cursa cu obstacole a dezvoltării umane (pp. 145-160). Iași: Editura Polirom.