Când copiii nu ascultă...

Unii copii au dificultăți în a se conforma indicaÈ›iilor, instrucÈ›iunilor, regulilor È™i codurilor de conduită asociate vârstei. Ei distrug, se împotrivesc autorității părinÈ›ilor, au accese de furie, nu îÈ™i fac temele, nu îÈ™i îndeplinesc sarcinile aÈ™a cum trebuie, nu se pot juca adecvat cu ceilalÈ›i copii, mint sau fură etc. În general solicitările părinÈ›ilor sau educatorilor sunt unul dintre cei mai frecvenÈ›i factori care accelerează apariÈ›ia unor izbucniri greu de gestionat fără cunoaÈ™terea unor tehnici de management comportamental.

Copiii necomplianÈ›i efectuează rar o sarcină de la prima solicitare, iar de obicei aceasta presupune un efort minim din partea sa (”Adu-mi te rog un È™erveÈ›el.”) sau este o activitate plăcută (”Urcă în maÈ™ină să mergem să cumpărăm ciocolată.”). În cazul în care părintele nu are o reacÈ›ie pozitivă la participarea copilului chiar È™i în astfel de situaÈ›ii, acesta în viitor va executa tot mai rar cererea părintelui È™i doar atunci când ea implică recompense mari, disponibile imediat.

Responsabilitatea pe care au au părinții prin propriul comportament

De obicei părintele repetă de 5-15 ori în diferite forme ceea ce aÈ™teaptă de la copil, acesta refuzând să se supună. La un moment dat adultul se enervează È™i amenință în zadar copilul că va fi pedepsit. Cei mici frecvent nu răspund adecvat tocmai pentru că părintele a repetat de prea multe ori ameninÈ›area, aceasta pierzându-È™i din intensitate È™i credibilitate, mai ales dacă de cele mai multe ori nu este pusă în aplicare.

Există o diferență între felul în care adulÈ›ii È™i copiii privesc interacÈ›iunile din cadrul familiei. În timp ce părintele este centrat pe rezultatele pe care le aÈ™teaptă, copilul se raportează la situaÈ›ie secvenÈ›ial, scopul său principal fiind evadarea din sarcina solicitată sau evitarea sa, chiar dacă victoria este de moment. Fiecare moment de amânare contează foarte mult pentru cel mic, constituind o dublă întărire: continuarea activității plăcute în care copilul era implicat È™i evitarea cu succes a sarcinii neplăcute impuse de părinÈ›i.

De multe ori adultul acceptă comportamentul copilului, lăsându-l să continue activitatea anterioară È™i realizând el activitatea solicitată (ex. strângerea jucăriilor). Sunt situaÈ›ii în care copilul nu numai că nu îndeplineÈ™te sarcina, dar comportamentul său îi aduce È™i consecinÈ›e pozitive. De exemplu, dacă refuză să strângă jucăriile È™i se târăște pe jos ori se dă cu capul de pereÈ›i, mama face ea ordine È™i ia copilul în braÈ›e încercând să-l liniÈ™tească. Este posibil ca astfel de consecinÈ›e ale unui comportament necompliant să accelereze preluarea È™i menÈ›inerea unor patternuri de comportament È™i pentru circumstanÈ›e viitoare similare. Aceste tipuri de interacÈ›iuni submisive din partea părintelui trebuie corectate.  

Este de reÈ›inut că managementul deficitar al părintelui asupra comportamentului copilului îl conduce pe acesta din urmă la dobândirea unui set de comportamente coercitive pe care le va folosi împotriva părinÈ›ilor, a altor membrii ai familiei sau a prietenilor atunci când primeÈ™te o sarcină care îi displace.

Întreaga familie are de suferit

Întregul climat familial va fi afectat deoarece în timp părinÈ›ii au tot mai puÈ›ine solicitări la adresa copilului necompliant, transferând sarcinile fraÈ›ilor, ceea ce generează conflicte între copii, preluarea modelulului necompliant È™i de fraÈ›i, plus excluderea copilului dificil din jocuri.

În cazul copiilor cu probleme de comportament opoziÈ›ionist calitatea relaÈ›iei de ataÈ™ament cu părinÈ›ii este mai slabă. PărinÈ›ii acestor copii monitorizează/ observă comportamentul copilului mult mai rar, în consecință unele comportamente adecvate ale copilului putând trece neobservate. Fiecare răspuns adecvat al celui mic trebuie să primească atenÈ›ie, fie È™i o reacÈ›ie verbală apreciativă.

Metodele slabe, ineficiente, inconsecvente È™i nondiscriminative (fără specificitate) de management al copilului la care recurg părinÈ›ii, deseori combinat cu metode de disciplinare deosebit de dure, dar inconsecvente, precum È™i o monitorizare slabă a activității copilului fac din sfidare È™i neascultare metode de predilecÈ›ie ale copilului de a evada din sarcinile neplăcute, plictisitoare ori dificile sau de evitare a acestora. Copiii cu astfel de dificultăți comportamentale prezintă È™i o vulnerabilitate biologică ce îngreunează dobândirea abilităților de autoreglare emoÈ›ională.

În intervenÈ›ie se abordează atât noncomplianÈ›a/ comportamentul dificil al copilului, cât È™i procesele sociale din familie care contribuie la crearea dificultăților. Corelate È™i rezultate semnificative ale acestor procese/ relaÈ›ii sociale familiale sunt depresia maternă, stresul parental, stima de sine scăzută, sentimentul lipsei de competență parentală, conflictele conjugale, ostilitatea È™i resentimentele între fraÈ›i.

Resurse:

Barkley, R. (2009). Copilul dificil: manualul terapeutului pentru evaluarea și trainingul părinților. Cluj-Napoca: Ed. ASCR.