Dificultăţile comportamentale ale copilului sunt semnalate părintelui de educatori ÅŸi părinÅ£i ai altor copii, respectiv sunt observate clar în cursul activităţii cotidiene în familie. Atunci când paleta de măsuri coercitive sau recompensatoare este epuizată ÅŸi eÅŸecul copilului în anumite sarcini este evident, părintele caută ajutor în exterior, adresându-se medicului sau/ ÅŸi psihologului. Unii doresc „să afle o părere”, bănuind cu nu poate fi  o problemă serioasă, pe când alÅ£ii aÈ™teaptă ca specialiÅŸtii „să rezolve problema” ÅŸi copilul să devină ca ceilalÅ£i: atent, „cuminte”, cu rezultate satisfăcătoare la ÅŸcoală.   

Problemele de adaptare ale copilului cu disfuncţii ale atenţiei, impulsiv şi hiperactiv sunt puternic amprentate de calitatea interacţiunilor din cadrul familiei. Abilităţile parentale se numără printre factorii psihosociali relevanţi pentru ADHD.

De atitudinea pe care familia o are depinde implicarea în realizarea intervenÅ£iei, deci reuÅŸita acesteia. Este necesar ca părinÅ£ii să îÈ™i însuÅŸească unui nou mod de raportare la copil È™i să se implice în realizarea terapiei.

Datorită solicitărilor educaÈ›ionale, majoritatea È™colarilor mici fac în mod normal progrese rapide în toate domeniile: capacitățile senzoriale, orientare spaÈ›ială, organizarea spaÈ›iului, percepÈ›ia timpului, atenÈ›ie, memorie, inteligență etc. TotuÈ™i, există unii copii care în ciuda unei inteligenÈ›e normale au dificultăți în a-È™i forma deprinderile de a citi, a scrie È™i a socoti. În aceste cazuri este necesară diagnosticarea È™i intervenÈ›ia cât mai timpurie în mediul familial È™i È™colar.