Ce înseamnă tulburarea mentală?

Oricine se simte uneori îngrijorat, trist sau tensionat. Dacă însă asemenea stări se prelungesc şi sunt atât de puternice încât afectează viaţa de zi cu zi, adică relaţiile cu prietenii, randamentul la şcoală, păstrarea serviciului sau bucuria de a trăi, atunci ar putea fi vorba despre o tulburare mentală.

Aceasta se referă la un simptom supărător sau o dizabilitate care nu e acceptată ca parte a unei dezvoltări normale sau care e respinsă într-o anumită cultură.  

Deci, tulburările mentale nu trebuie  confundate cu tulburările psihoemoţionale temporare care pot fi cauzate de anumite situaţii cum ar fi deces, divorţ sau o boală gravă.

Multe dintre bolile mintale apar ca rezultat al unor dezechilibre chimice la nivelul creierului. Aceste dezechilibre pot fi moştenite sau se pot dezvolta ca urmare a stresului excesiv (inclusiv privarea de contactul cu o figura materna iubitoare la vârstă mică) sau abuzului de substanţe.

Tulburarea mentală nu ar trebui să fie un stigmat. În prezent există modalități eficiente de tratament pentru numeroase tulburări mentale. Vizita la medicul psihiatru este obligatorie, fiind în interesul pacientului suferind de o afecțiune mentală să urmeze indicațiile acestuia. Tot medicul psihiatru este cel care evaluează oportunitatea psihoterapiei.

Exemple de tulburări mentale

• Episodul depresiv: tristeţe/ iritabilitate, sentiment de inutilitate, retragere socială, pierderea intereselor, tulburarea somnului, etc.

• Atacul de panică: apariţia „din senin”/ în anumite situaţii a unor palpitaţii, transpiraţii, senzaţii de sufocare, frică de moarte etc.

• Tulburări de comportament alimentar: consum exagerat de alimente urmat de episoade de vomă sau dimpotrivă, refuzul hranei.

• Stres posttraumatic: retrăirea subiectivă a evenimentului traumatic (accident, calamitate, abuz ş.a.), tulburări de somn/ concentrare, izolare etc.

• Fobii: frica puternică, persistentă şi nejustificată de înălţimi, spaţii largi, animale, vederea sângelui etc. ce afectează semnificativ activităţile şi relaţiile sociale

• Dependenţa de alcool sau de alte droguri

• Tulburări ce presupun agresivitate, comportament antisocial, autocontrol scăzut

Ce este de făcut în caz de tulburare mentală?

Trebuie solicitat ajutorul medicului psihiatru pentru consult şi tratament. Acesta poate prescrie tratament  medicamentos şi/ sau indica necesitatea psihoterapiei.

Psihoterapia este realizată de obicei de un psiholog, medic sau alt profesionist care a urmat o pregătire specială pentru tratarea afecțiunilor mentale.

Semenii noștri care se confruntă cu o tulburare mentală şi familiile lor trebuie respectați și încurajați în eforturile lor spre vindecare sau pentru obținerea unei calități cât mai înalte a vieții. Suferința psihică nu trebuie să devină  stigmat social.

Ce abordări terapeutice utilizăm și promovăm?

În funcție de patologie și de particularitățile pacientului, în cabinetul de față valorificăm în intervenția psihologică elemente ale unor modele psihoterapeutice dovedite a fi eficiente, precum:

• terapiile cognitiv-comportamentale clasice focusate pe problemă, prezent și acțiune (Albert Ellis, Aaron Beck): modul în care interpretăm situația influențează emoțiile și comportamentele pe care le avem.

• terapia centrată pe scheme emoționale (Robert Leahy): este axată pe ceea ce facem/ gândim atunci când ni se activează o emoție și relațiile pe care le stabilim între emoții și valori/ scopuri. Convingerile despre propriile emoții și comportamentele adoptate influețează menținerea, escaladarea ori reducerea emoției.

• terapia centrată pe scheme cognitive/ scheme dezadaptative timpurii (Jeffrey Young) pentru tulburările psihice caracterizate prin rigiditate: ajută pacienții să găsească modalități adaptative de împlinire a nevoilor emoționale de bază precum cele de atașament securizant, autonomie, competență și identitate, validare emoțională, spontaneitate, joc, limite realiste și autocontrol. Se pleacă de la premisa că frustrarea în copilărie a acestor nevoi poate conduce  la formarea unor convingeri disfuncționale perpetuate apoi de distorsiuni cognitive, tipare de viață autosabotante și stiluri specifice de a face față convingerilor chinuitoare. Terapia centrată pe scheme înseamnă a te lupta, însoțit de terapeut, cu obiceiuri de-o viață. Scopul este remedierea schemelor cognitive disfuncționale prin reglarea expresiei amintirilor afective, diminuarea puterii senzațiilor fizice, corectarea gândurilor inadecvate și dezvoltarea unor tipare de comportament adaptative.

• terapia dialectică și comportamentală (Marsha Linehan): “este rău să suferi, dar mai rău este să suferi de unul singur”. Această sintagmă face trimitere la nevoia umană de validare sau împărtășire emoțională. În terapie aceasta este abordată alături de abilitățile de eficiență interpersonală, de reglare emoțională și de tolerare a distresului.

• modelul experiențial (Iolanda Mitrofan): mijloacele creativ – expresive sunt puternice vehicule ale cunoașterii și transformării de sine. Reperele experiențiale ne pot ajuta să facem din viețuirea noastră o adevărată artă, iar din suferință un activator al resurselor interioare.