Când copiii nu ascultă

Home » Blog » Când copiii nu ascultă
2018-05-01

 

Când copiii nu ascultă...

 

Unii copii au dificultăți în a se conforma indicațiilor, instrucțiunilor, regulilor și codurilor de conduită asociate vârstei. Ei distrug, se împotrivesc autorității părinților, au accese de furie, nu își fac temele, nu își îndeplinesc sarcinile așa cum trebuie, nu se pot juca adecvat cu ceilalți copii, mint sau fură etc. În general solicitările părinților sau educatorilor sunt unul dintre cei mai frecvenți factori care accelerează apariția unor izbucniri greu de gestionat fără cunoașterea unor tehnici de management comportamental.

 

Copiii necomplianți efectuează rar o sarcină de la prima solicitare, iar de obicei aceasta presupune un efort minim din partea sa (”Adu-mi te rog un șervețel.”) sau este o activitate plăcută (”Urcă în mașină să mergem să cumpărăm ciocolată.”). În cazul în care părintele nu are o reacție pozitivă la participarea copilului chiar și în astfel de situații, acesta în viitor va executa tot mai rar cererea părintelui și doar atunci când ea implică recompense mari, disponibile imediat.

 

 

Responsabilitatea pe care au au părinții prin propriul comportament

 

De obicei părintele repetă de 5-15 ori în diferite forme ceea ce așteaptă de la copil, acesta refuzând să se supună. La un moment dat adultul se enervează și amenință în zadar copilul că va fi pedepsit. Cei mici frecvent nu răspund adecvat tocmai pentru că părintele a repetat de prea multe ori amenințarea, aceasta pierzându-și din intensitate și credibilitate, mai ales dacă de cele mai multe ori nu este pusă în aplicare.

 

Există o diferență între felul în care adulții și copiii privesc interacțiunile din cadrul familiei. În timp ce părintele este centrat pe rezultatele pe care le așteaptă, copilul se raportează la situație secvențial, scopul său principal fiind evadarea din sarcina solicitată sau evitarea sa, chiar dacă victoria este de moment. Fiecare moment de amânare contează foarte mult pentru cel mic, constituind o dublă întărire: continuarea activității plăcute în care copilul era implicat și evitarea cu succes a sarcinii neplăcute impuse de părinți.

 

De multe ori adultul acceptă comportamentul copilului, lăsându-l să continue activitatea anterioară și realizând el activitatea solicitată (ex. strângerea jucăriilor). Sunt situații în care copilul nu numai că nu îndeplinește sarcina, dar comportamentul său îi aduce și consecințe pozitive. De exemplu, dacă refuză să strângă jucăriile și se târăște pe jos ori se dă cu capul de pereți, mama face ea ordine și ia copilul în brațe încercând să-l liniștească. Este posibil ca astfel de consecințe ale unui comportament necompliant să accelereze preluarea și menținerea unor patternuri de comportament și pentru circumstanțe viitoare similare. Aceste tipuri de interacțiuni submisive din partea părintelui trebuie corectate.  

 

Este de reținut că managementul deficitar al părintelui asupra comportamentului copilului îl conduce pe acesta din urmă la dobândirea unui set de comportamente coercitive pe care le va folosi împotriva părinților, a altor membrii ai familiei sau a prietenilor atunci când primește o sarcină care îi displace.

 

 

Întreaga familie are de suferit

 

Întregul climat familial va fi afectat deoarece în timp părinții au tot mai puține solicitări la adresa copilului necompliant, transferând sarcinile fraților, ceea ce generează conflicte între copii, preluarea modelulului necompliant și de frați, plus excluderea copilului dificil din jocuri.

 

În cazul copiilor cu probleme de comportament opoziționist calitatea relației de atașament cu părinții este mai slabă. Părinții acestor copii monitorizează/ observă comportamentul copilului mult mai rar, în consecință unele comportamente adecvate ale copilului putând trece neobservate. Fiecare răspuns adecvat al celui mic trebuie să primească atenție, fie și o reacție verbală apreciativă.

 

Metodele slabe, ineficiente, inconsecvente și nondiscriminative (fără specificitate) de management al copilului la care recurg părinții, deseori combinat cu metode de disciplinare deosebit de dure, dar inconsecvente, precum și o monitorizare slabă a activității copilului fac din sfidare și neascultare metode de predilecție ale copilului de a evada din sarcinile neplăcute, plictisitoare ori dificile sau de evitare a acestora. Copiii cu astfel de dificultăți comportamentale prezintă și o vulnerabilitate biologică ce îngreunează dobândirea abilităților de autoreglare emoțională.

 

În intervenție se abordează atât noncomplianța/ comportamentul dificil al copilului, cât și procesele sociale din familie care contribuie la crearea dificultăților. Corelate și rezultate semnificative ale acestor procese/ relații sociale familiale sunt depresia maternă, stresul parental, stima de sine scăzută, sentimentul lipsei de competență parentală, conflictele conjugale, ostilitatea și resentimentele între frați.

 

 

Resurse:

 

Barkley, R. (2009). Copilul dificil: manualul terapeutului pentru evaluarea și trainingul părinților. Cluj-Napoca: Ed. ASCR.

Blog
O inimă plină de recunoștință este ca un magnet pentru starea de bine. Asemenea antidepresivelor, cultivarea gândurilor și emoțiilor pozitive influențează nivelurile de dopamină și serotonină.
Cabinet psihologie
Gândurile noastre iraționale sau negative și experiențele suprasolicitante generează suferință psihică, reacții dezadaptative și dezechilibre organice. Recomandabil este să avem o atitudine activă pentru a restaura sănătatea mentală și fizică. Consilierea psihologică și psihoterapia sunt interacțiuni interumane sanogene orientate spre găsirea de soluții la provocările emoționale, comportamentale și existențiale stresante pe care le întâlniți la un moment dat. Totuși, viața este mai importantă decât terapia. Bunăstarea noastră sufletească sporește dacă zi de zi cultivăm toleranța, generozitatea, curajul, emoțiile pozitive și raționalitatea.
© Copyright 2019 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google