Atașamentul - cheia de boltă a sufletului uman

Home » Blog » Atașamentul - cheia de boltă a sufletului uman
2017-12-31

 

Atașamentul înseamnă transformarea vulnerabilității noastre în iubire

 

Atașamentul este legătura emoțională de lungă durată cu o altă persoană. Ne naștem cu predispoziția de a ne conecta cu ceilalți, iar acest lucru ne va urmări și ne va influența viața până la finalul ei.

 

De la lejeritatea de ”a fi tu însuți” între alții până la comportamentul evitant, de la puterea de a depăși ușor situații stresante la inima frântă de neîmpărtășirea iubirii, toate ne întorc în timp și ne pun față în față cu ceea ce am învățat în copilărie despre oameni și afecțiunea dintre sine și ei.

 

Atașamentul este vital pentru a face față pericolelor și a avea o stare de bine, fiind un fenomen psihologic care însă într-o anumită măsură poate fi influențat chiar și la vârsta adultă, prin relațiile pe care învățăm să le construim sau în care avem șansa să ne împlinim nevoie emoționale care anterior au fost frustrate.

 

 

Cum se realizează atașamentul?

 

În mod normal între 6 luni și un an ne formăm o relație de atașament cu îngrijitorul primar, de obicei cu mama. Copilul caută apropierea acesteia și se supără atunci când nu reușeste. Dacă mama manifestă grijă și interes față de copil, răspunzând nevoilor acestuia de hrană, joc și confort emoțional, copilul tinde să o perceapă ca resursă de securitate, dezvoltând în timp imagini pozitive despre ceilalți (percepuți ca disponibili și responsivi) și sine (perceput ca demn de iubire și eficient). Acestea sunt specifice unui stil de atașament securizant.

 

Dacă mama nu reușeste să manifeste sensibilitate, securitatea timpurie nu se instalează. În acest caz, copilul tinde să se perceapă ca izolat și neîngrijit, iar pe ceilalți ca indisponibili și nedemni de încredere. Deși tinzând spre continuitate, aceste imagini sau modelele de lucru interne pe care se bazează atașamentul sunt supuse schimbării, răspunzând modificărilor din mediul social proxim. Astfel, dacă apar stresori precum abuzul, boala sau divorțul, legătura primară de securitate pe care copilul se bazează poate fi alterată (Schaffer,  2007, p. 100 - 104).

 

 

 

Ne putem atașa de persoanele care ne abuzează?

 

În situația în care părintele se comportă abuziv, copilul nu își va dezvolta abilitățile necesare de reglare emoțională și de relaționare socială. Nevoia de atașament este însă atât de mare, încât copilul poate persista în încercarea de a se atașa de părintele care îl maltratează, chiar dacă acesta nu îi oferă iubire consistentă și căldură emoțională.

 

În situațiile în care copilul este insecurizat, intră în acțiune strategii secundare de atașament:

 

- deactivarea sistemului de atașament, caracterizată prin negarea nevoii de atașament, încercarea de a nu căuta proximitatea și evitarea relațiile apropiate;

 

- hiperactivarea sistemului de atașament: strădanii intense de a obține apropiere, sprijin și iubire, concomitent cu neîncrederea că ele vor fi obținute și reacții de furie la nesatisfacerea acestor nevoi. Această strategie este folosită în cazul în care persoana de atașament este responsivă  uneori, iar nu în mod consistent (Mikulincer și Shaver, 2012).

 

Astfel, se dezvoltă în primul caz un stil de atașament evitant, iar în al doilea un stil de atașament anxios, ambele purtând amprenta sentimentului de nesiguranță.

 

Securizant sau insecurizant, stilul de atașament marchează relațiile sociale și la vârsta adultă. De asemenea, el se transmite transgenerațional, deoarece mama interacționează cu fiul/ fiica sa în conformitate cu modelul de atașament din propria sa minte, mai ales că acesta nu este situat la nivel conștient.

 

 

Se poate schimba modul în care am învățat să ne atașăm de ceilalți?

 

S-a constatat că expunerea la elemente vizuale sau verbale care amintesc de experiențe securizante diminuează activarea amigdalei ca reacție la situația periculoasă (Norman et al., 2012). Este posibil ca întărirea amintirilor securizante și noile experiențe sociale caracterizate prin afecțiune și sprijin să modifice tiparele relaționale insecurizante.

 

 

Bibliografie:

 

Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2012). An attachment perspective on psychopathology. World Psychiatry, 11(1), 11–15.

 

Norman, L., Lawrence, N., Iles, A., Benattayallah, A., & Karl, A. (2015). Attachment-security priming attenuates amygdala activation to social and linguistic threat. Social Cognitive and Affective Neuroscience, 10(6), 832–839.

 

Schaffer, H. R. (2007). Psihologia copilului. Cluj-Napoca: Ed. ASCR.

Blog
O inimă plină de recunoștință este ca un magnet pentru starea de bine. Asemenea antidepresivelor, cultivarea gândurilor și emoțiilor pozitive influențează nivelurile de dopamină și serotonină.
Cabinet psihologie
Gândurile noastre iraționale sau negative și experiențele suprasolicitante generează suferință psihică, reacții dezadaptative și dezechilibre organice. Recomandabil este să avem o atitudine activă pentru a restaura sănătatea mentală și fizică. Consilierea psihologică și psihoterapia sunt interacțiuni interumane sanogene orientate spre găsirea de soluții la provocările emoționale, comportamentale și existențiale stresante pe care le întâlniți la un moment dat. Totuși, viața este mai importantă decât terapia. Bunăstarea noastră sufletească sporește dacă zi de zi cultivăm toleranța, generozitatea, curajul, emoțiile pozitive și raționalitatea.
© Copyright 2019 psih. Radomir Roxana
Facebook Twitter Google